RADENII VECHI

Cu dealuri însorite și cișmele
Cu codri seculari și livezi
Tu,baștin-a copilariei mele
Ca un oștean împrejurimi veghezi

Refren
Radenii Vechi,Radenii Vechi
Un sat frumos sub soare
Radenii Vechi,Radenii Vechi,
Cît te iubim de tare

Feciorii ți-au plecat setiși de carte,
Aștepți cu dor nestins să-i întîlnești
Iar ei,zburătăciți,prin lumi,departe,
Aștepta tot cu dor ca să-i primești.

Refren

Azi îmbracat în haina de verdeața
Cu salbele de lacuri pitorești
O Patrie avem în astă viață
Și ea ne este draga ca-n povști

Refren

Legenda satului Radenii Vechi

Din bătrîni, din oameni buni, se zice, că satul în care trăim astăzi avea vatra așezată mai aproape de Marele Drum al comerțului ce cobora dinspre Milești și ducea spre Țuțora, apoi peste Prut spre Iași și Suceava. Pe acest drum treceau caravane încărcate cu mătăsuri și alte mărfuri ce se aduceau tocmai din India și China.
Satul se numea Rîpciceni. Și trăiu în acel sat țărani care își dobîdeau bucățica de mălai și mămăligă prin muncă grea. Se zice, că era în acel sat o fată harnică si frumoasă, că la soare te puteai uita, iar la dînsa-ba. O chema Ilinca.
Pe dealurile acestea, unde se află azi satul, creșteau păduri bătrîne, hățișuri dese în care mișunau urși, lupi, mistreți, zimbri mari și fioroși. Stăpîn pe acele locuri era un pădurar domnesc, vrednic și voinic pe care-l chema Ene, moș Ene. Și avea pădurarul un fecior puternic ca un stejar, nalt ca un brad , semeț ca un plop.Îi zicea Radu.
O dată Radu al lui Ene coborî de pe aceste dealuri în satul din vale-Rîpciceni. O întîlni pe Ilinca și îndată îi căzu tronc la inimă... Nu trecu mult timp și jucară și nunta. Peste un an născu Ilinca un prunc frumos ce semăna leit părinților. Într-o zi de vară Radu înjugă boii și plecă în pădure să aducă un car de lemne. Ilinca își luă secera la brîu, plecă într-o vale unde avea niște secară care trebuia strînsă. Pe după amează văzu Radu de pe dealurile înpădurite niște stîlpi de fum negru ce se ridicau din vale și îsi dădu seama că mare prăpăd se petrece acolo. A încălicat pe un cal de al tatălui său și a galopat iute spre sat. Cînd a ajuns , a văzut case pîrjolite. Adat pinteni calului și a pornit spre locul unde trebuia să lucreze Ilinca. Acolo numai era nici nevastă, nici copilul...îi luase în neagra robie turcii. Sa întunecat la față Radu, a plîns îndurerat , sa întors pe dealurile înpădurite. Nu mai venea pe la Rîpciceni...În vara următoare au năvălit din nou dușmanii. De data aceasta era tătarii. Au prădat, au ucis, au luat din nou în robie neveste și fete tinere. Nu-au mai putut răbda cei rămași în viață și de spaima turcilor și tătarilor și-au încărcat în care bruma de avere pe care o mai aveau și sau mutat cu traiul departe în pădure, la Radu a lui Ene. Și-au construit bordee și case din furci și s-a întins vatra satului spre Tușla și Curături, Ponoare și Plopi, Telița și Dealul Curții. Deatunci a venit si neamul Pușcașilor, Bulbășenilor, Ungurenilor, Chiculenilor-oameni vrednici și harnici.De la Radu a lui Ene se trage denumirea Rădeni, iar valea, unde a fost luată în robie nevasta lui Radu și pînă astăzi se numește Valea Ilincăi.